Try to find myself

   Mă gândesc la ganduriile răspândite, mă gândesc la cât de tare pot plânge atunci când sunt rănită, nu-mi vine a crede că sunt așa sensibilă.  Am fost rănită de un milion ori, oare de câte ori voi mai fii rănită? Încă simt gustul amar, ahh ce savoare acră și degustătoare. Iarăși încep a gândii, dar de data asta...sosesc amintiriile, crudele amintiri. Oare de ce trebuie să plângi când suferi? Purele lacrimi curgând șiroaie pe obrazul tău roșu și moale.
 
       Mă simt neîndreptățită, de ce numai eu sunt vinovată pentru tot? Unde e acea presupusă egalitate dintre oameni? S-a gândit vreodată cineva la mine?...sau mai bine zis, a plâns cineva pentru mine?
 
 Intrebariile îmi rod fiecare bucățică din mine, mă simt vinovată pentru existența mea. Încercând să mă opresc din gânduri, mă uit în oglindă și văd o URÂTĂ! Rămân adesea șocată, la felul în care îmi pasă ce zic alții despre mine, mă simt adesea cu  7 nivele mai jos decât alții, nu pot să cred că aceasta sunt eu!
 
        Degeaba am "prieteni", dacă nimeni nu-mi arată calea prin care voi fii fericită.......