Încerc să scriu aceste cuvinte, înainte de a fii prea târziu...sau? Nu, nu mă pot gândii la ce va urma, dar cert este că dacă nu voi ieşi cu viaţă din groaza în care am intrat, sper măcar ca lumea să ştie prin ce am trecut.
Voi încerca să relatez absolut tot ce s-a întâmplat, nu vreau să omit nimic..voi începe cu începutul. Ah sper să am timp!
Noaptea de Halloween, sărbătoarea mea preferată, bomboane şi îi voi îngrozii pe picii enervanţi din vecini. Doamne, numai nişte nătângi ar face asemenea copii. Deci noaptea de Halloween de abia o aştept, sunt sigură că Mike şi Harlow vor fii geniali şi anul ăsta, ow, da sunt bestiali. New Jersey pregates-te pentru teroare.
Îmi pregătesc costumul, anul acesta este lucrat de mine, şi sunt sigură că este cu mult mai grozav decât cel cumpărat de mama, ooo yeah! Halloween-ul ăsta va fii ultra “îngrozitor”.... Îmi notez ideiile în carneţel, vreau ca totul să se întâmple aşa cum e notat aici. Şi sunt sigură că aşa se va întâmpla, oo Doamne, dar nu mai vine ora opt.
Ok! Îmi fac machiajul şi uşor îmi pun costumul pe mine, l-am făcut specific pentru o iela, ador femeiile acestea, delicateţea cu care îşi vrăjesc şi îşi ţin captivi victimele, sunt complet nebune, dar foarte fermecătoare...licori, poţiuni, să nu vorbim de animalele lor "de companie"...cioriile!
În sfârşit Mike şi Harlow sunt la uşă, odată ieşiţi din casă, ne pregătim planul de pus în aplicare, pur şi simplu suntem diabolici, sau sadici...nici gând ...suntem doar noi! Prima dată avem de gând să furăm bomboanele piciilor, iar mai apoi vrem să-i dezbrăcăm de costume şi să îi lăsăm goi în cimitir. Ooo Doamne, nici ca se putea ceva mai genial de atât.
Primii copii, primele victime! Şi normal că sunt nesuferiţii din vecini, să vedem acum cum vor da fuguţa la mămica, ai dracului pici. Ahh îi pândim după colţul bătrânului Windenberg, cei doi au mers la cerşit de bomboane, pe care mai apoi vor fii mâncate de noi...zis şi făcut. Îi prindem într-un moment de nelinişte pentru ei, şi ţac-pac, bomboanele sunt infascate, ei sunt legaţi de mâini şi picioare. Le punem un bandaj la gură şi îi tărâm spre cimitir. Ahh partea asta e mortală! Doamne, ia uite, cum încep să se smiorcăie, şi să ne implore să-i lăsăm în pace. Halal rugă! E drept ne-a luat ceva timp, până să ajungem să-i dezbrăcăm de tot, idioţii şi-au pus haine pe sub costum, şi încă ce haine...pijamale! Nu contează, important e că au ajuns în pielea goală, în mijlocul cimitirului.
Ok! Operaţiunea 1...încheiată. Tocmai când ieşeam din cimitir o cioară a trecut deasupra capului nostru, eram pur şi simplu, fascinaţi de ea. Era splendidă. Aşa că am urmat-o.
Ne-a dus la o casă abandonată, cert este că era lumină în ea. Casa era foarte veche, în coifuriile acoperişului erau cruci, defapt chiar era şi un cimitir în faţa casei...o mulţime de cruci şi de ciori. Copacii din faţa casei arătau total diferit, crengiile erau aplecate, rupte parcă, şi lipite înapoi de trunchiul copacului.
Am bătut la uşa casei, dar nimeni nu a venit să ne deschidă. Am încercat să ne uităm pe fereastră, poate vom observa pe cineva înăuntru şi va venii să ne deschidă. Dar nu era nimeni, aşa că, am continuat să batem.
Ciudat este că , chiar dacă vroiam să plecăm, nu puteam. Ceva ne ţinea captivi acolo, parcă eram într-o cuşcă de animale, sau o colivie. Şi repetam acelaşi lucru. Nu ne puteam oprii! În cele ne-am hotărât să intrăm în casă, eram tare speriaţi...nu prea ştiam ce să facem, nu ştiam nici măcar dacă ceea ce făceam era bine. Cu gândul la ce va urma, am trecut de pragul casei, cu respiraţia greoaie...sau mai bine cu sufletul la gură, ne-am uitat prin jur. Deşi era lumină, ne-am fii dorit să fii fost întuneric. În faţă noastră era o masă rotundă, cred că în vremuriile de din-nainte, era o măsuţă de servit ceaiul. Acum şedea o lumânare în formă de craniu ce ardea, într-o colivie.
Totul în jur era macabru. Praful era nemaipomenit de mult, ba chiar paşii noştri lăsau urme pe podea, aaa şi podeau făcea un zomot infernal...era incredibil de veche. Am început să cercetăm de jur împrejur, să căutăm câte ceva foarte interesant, în cele din urmă am găsit o uşă cu un mare zăvor. Cu greu am reuşit să tragem zăvorul la o parte, şi să păşim înăuntru, ...era beznă! Am căutat întrerupătorul, şi după câteva piedici şi căzături, l-am găsit. Când l-am aprins ....în faţă noastră era o femeie spânzurată de tavan, carnea îi era jupulita, parcă pielea ei plângea sânge...ba chiar şi ochii au vărsat sânge...într-un colţ al camerei, era un bărbat care îşi ţinea capul în braţe. Din gât îi ieşeau viermi, şi mirosea îngrozitor. Acea "mireasmă" de cadavru o voi ţine minte toată viaţa mea. Sânge uscat pe jos...ciori care smulgeau ochii mortului...a fost oribil. Ne-am speriat îngrozitor, şi am fugit cât de tare am putut, cu inima parcă oprită din bătăile sale.
Din cauză că nu am mai putut răzbii, şi pentru că teama şi imaginea sumbră care ne urmărea...ne adâncea tot mai tare într-o oboseală şi neizbutinta prea mare...ne-am oprit. Dintr-odată am început sa auzim pasi , ce se apropiau de noi, când ne-am întors nu era nimeni, aşa un pic ne-am revenit, spunându-ne imaginaţia ne joaca feste.
Am continuat sa mergem spre usa de ieşire, dar când am ajuns ...un om cu un topor înlemnit de capul sau , ne ameninta cu o coasa . Acel om îmbrăcat in diavol, pur simplu varsa sângesi resturi de oameni. Un miros care ne tăia respiraţia a poposit asupra noastră. Iar orologiul ce bătea 12 noaptea, ne spunea ca ne trăim ultimele clipe de viata .
Am început să alergăm, speriaţi de sfârşitul nostru care se părea că era prea aproape de noi. Acel diavol omenesc care ne urmărea, şi care ne convingea că în curând nu vom mai trăii...frica noastră prea mare şi prea înţepătoare...ne adâncea în întuneric.
Într-o clipă de neatenţie, m-am împiedicat de un scaun, am căzut...şi cred că mi-am luxat glezna, mă durea îngrozitor...era insuportabil. Cu chinul pe care îl simţeam, am reuşit să mă ridic, şi să continui să merg, să-mi găsesc o ascunzătoare. Ahh! Am găsit-o! Cred că era o debara, cu o lumânare ce abia pâlpâia..pe un birou sau masă, nu ştiu exact ce e. Cert este că am găsit aceste hârtii, şi am relatat aici ceea ce mi s-a întâmplat, cu speranţa că vor fii găsite de cineva, şi moartea mea nu va fii un mister.
Un scârţâit de uşă, se aude în spatele meu...paşi greoi păşind spre mine....sfârşitul m-a găsit...AAAAAAAAAAA!
